Stele…Sunt superbe. Asta seara insa, au ceva special si ciudat intr-un fel, dar care imi place. E un cer la fel de frumos ca in momentele alea tarzii din noptile racoroase de vara. Numai ca e ianuarie…cum e posibil? Desigur, dupa cum vad, e real, deci posibil, dar sunt atat de frumoase incat nu pot vedea pe unde merg, cu rucsacul de scoala agatat in spate si cu o plasa mare in mana, incercand sa merg drept pe drumul acela noroios de tara pe care il stiu atat de bine inca de pe vremea cand eram un copil. Dar toti suntem copii, asemeni stelelor: cele mici se mai ascund cateodata, astfel nu le poti vedea lumina, iar pe cele mari le vezi tot timpul, insa sunt cu toate la fel de frumoase, caci sunt stele…caci si noi suntem cu totii copii. Ele sunt pline de mister si se grupeaza uneori in constelatii, asemeni oamenilor in orase…de la o constelatie cu atatea stele cat un sat pana la cele cu “locuitori” cat o metropola; poate ca si ele te vad pe tine, cititorule, caci si tu le poti vedea pe ele. Dar nici ele nu te pot vedea atata timp cat te ascunzi in jungla de asfalt…
2 comentarii:
Felicitări pentru articol. E splendid. Aş comenta, dar nu ştiu ce să zic. M-ai lăsat fără cuvinte :-)
Merci. O sa ma duc mai des pe la tara. :D
Trimiteţi un comentariu